Gigi Mulțescu (68 de ani) a avut dreptate atunci când a lăsat de înțeles, ÎN DIRECT la Digi Sport, că are zilele numărate la Dinamo, după ce Pablo Cortacero a preluat clubul.

Ionel Dănciulescu a confirmat mutările și a mai spus că cea mai bună soluție pentru viitor, pentru banca tehnică, ar fi Cosmin Contra.

Cum a aflat Gigi Mulțescu că nu va mai fi antrenor la Dinamo

Vineri, noua conducere a celor de la Dinamo, reprezentată de avocatul lui Pablo Cortacero, de Cornel Țălnar și de Bogdan Bălănescu, i-au comunicat lui Mulțescu că de luni nu va mai fi antrenorul echipei. Aceeași oameni i-au comunicat și lui Ionel Dănciulescu faptul că nu mai face parte din planurile de viitor.

Dănciulescu a confirmat, prezent fiind în studioul emisiunii Digi Sport Special, cum au decurs discuțiile în urma cărora atât el, cât și Mulțescu, au fost înștiințați că sunt puși pe liber.

”Dinamo nu o să mai aibă antrenor! Din ce știu eu, nea Gigi Mulțescu a fost anunțat azi că de luni nu o să mai vină la echipă, pentru că o să vină alți antrenori. O să mai facă astăzi și mâine pregătire. Va fi chiar și un amical la Săftica”, a spus Dănciulescu, la Digi Sport.

Ionel Dănciulescu îl propune antrenor la Dinamo pe Cosmin Contra

Fostul atacant emblematic al celor de la Dinamo crede că dacă Mulțescu tot nu va mai fi păstrat, atunci cea mai bună soluție pentru echipă ar fi Cosmin Contra.

”Dinamo are nevoie de un antrenor bun, dar care să cunoască și echipa, lotul. Cosmin Contra ar reprezenta o soluție foarte bună pentru Dinamo”, a mai spus Dănciulescu, la Digi Sport.

Sursa: DigiSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs. aici