Campioana României s-a impus cu 2-0 în Malta, în fața formației Floriana, și așteaptă duelul cu Dinamo Zagreb.

CFR a debutat timid în Liga Campionilor. Nu a reușit să își creeze nicio ocazie în prima repriză a partidei din Malta, cu Floriana. Ciprian Deac a fost cel mai activ fotbalist al clujenilor în prima parte, însă mingile trimise de el în careul advers nu și-au atins ținta. Golul putea să vină totuși până la pauză, dar lovitura de cap a lui Rondon a fost modestă.

La reluare, CFR a arătat mult mai bine și a reușit să deschidă scorul prin Mike Cestor, care a reluat în plasa adversă mingea trimisă de Pereira. Odată cu golul, clujenii s-au relaxat, iar gazdele au prins curaj și au pus presiune la poarta lui Bălgrădean, cel care a avut o intervenție importantă în minutul 78. Golofca a fost cel care a adus liniștea în tabăra clujeană. A marcat pentru 2-0 și pentru campioana României urmează duelul cu Dinamo Zagreb, confruntare ce va avea loc într-o singură manșă, pe 25/26 august, pe teren propriu, potrivit tragerii la sorți.

Au evoluat pentru CFR Cluj: Bălgrădean – Burcă, Vinicius, Cestor, Camora-cpt. – Chipciu (Golofca, 89), Itu (Luis Aurelio, 66), Hoban – Deac, Rondon, Pereira (Susic, 83). Antrenor: Dan Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs. aici